Aventura a limbajului, actul poetic defineste o viziune, o dimensiune de adancime a spiritului, exprimare a esentei lucrurilor.
Privita drept creatie a lumii in verb si prin verb, poezia implica o functie mitica, dupa o asertiune a lui Leo Spitzer: ,,Limba cugeta inainte de toate mitologic". Incercam astfel sa definim demersul liric al poetei Paula Barsan, simbolistic in sine, cu intelesuri adanci, devenind nastere si re-nastere, lumina de inceput, cosmogonie a fiintarii, emotie si luciditate, candoare, inocenta si sublim. Paula Barsan este o voce lirica bine conturata in peisajul liricii actuale, descinde parca din poezia optzecista, construind o poezie confesiva de inalta vibratie, dezvaluind lumii candoarea trairilor cu o sinceritate profunda, cu o emotie nelinistitoare a unui eu chinuit de fericire, care devine: scanteie de cer/ ...unicornul din geana ta..., de aceea marturiseste poeta: Se cuvine sa multumesc luminii/ in fiecare secunda/ se cuvine sa te iubesc, soare...

Discursul liric pare a se converti intr-o superba intamplare a fiintarii cu toate atributele teluricului si celestului, urcand si situandu-se in toposul luminii: Prea grea armonie urcata/ pe gandul tau/ sa opresc un hau/...sa se deschida cascada, spre luna ce-asteapta/ plimbata in noi/ la pas de o soapta/ pe campul lui Marte.
Poeta pare sa stapaneasca ascunzisurile incarcate de mister, purtand asupra-i o bagheta magica in care cuvintele capata aura mitica, iar iubirea se revarsa daruitor, filtrandu-si totusi emotiile cu o putere demiurgica: Am sa te ard/ in inalt/ Am sa te smulg dor adanc/ Am sa te storc de pacat/ (Te voi) pag. 55 Pacatul, privirea, lumina, geneza sunt motive poetice care domina poemele de la un capat la altul, in vecinatati stilistice scanteietoare, miscate parca de o sageata care izvoraste din adanc de fantana. Totul se inalta pe o spirala de lumina, aproape ca nu e poem sa nu faca trimitere la acest suflu regenerator cu toate campurile semantice posibile. Insasi structura eului este geneza din lumina. Prin acest suflu energetic, eul se desprinde de realul irelevant, se suspenda parca in eter, intr-un spatiu sideral.

Dincolo de biografismul discursului, descoperim impulsul transcenderii, urcusul in spirala pe trepte de lumina, iar vindecarea se produce prin unguent metafizic pentru amiaza nelinistilor tale (Condescendenta) pag. 9 Interesant este motivul coborarii intr-un sine amagitor, frecvent in cateva poeme in care se reia ideea haului, in hau de femeie, dar si alte variante stilistice care definesc abisul, coborarea in sine, unde de cele mai multe ori izvoraste lumina. Exista, in acest sens, o apropiere de Blaga, prin motivul noptii din care se iveste triumfatoare scanteia de cer, datatoare de viata.